Să nu ne uităm istoria

Pentru România, de la Viena, nimic bun!
Deși ar părea că ostilitatea Vienei față de români, în general, și București, în special, este ceva nou, lucrurile nu stau întru totul așa, pentru că adversitatea Austriei față de țara noastră este un fapt istoric.

1. Să ne aducem aminte de marea trădare a generalului Imperiului Habsburgic, Gheorghe (Giorgio) Basta și de anul 1601. Astfel, voievodul român Mihai Viteazul își pierde domnia în urma unui complot militar în care au fost implicate Imperiul Habsburgic, Polonia și Imperiul Otoman. Totuși, dând dovadă de o mare abilitate diplomatică, reușește să obțină de la împăratul Rudolf II sprijin financiar și militar pentru întocmirea unei oști și recâștigarea teritoriilor românești pierdute.
Acest lucru se întâmplă în urma victoria de la Guruslău (3 august 1601), când voievodul român îl îndepărtează pe Sigismund Báthory din Transilvania. De asemenea, recuperează și Țara Românească, gonindu-l pe domnitorul instalat pe tron de Polonia, Simion Movilă.
Întrezărindu-se o nouă unire a tuturor românilor, împăratului habsburgic, Rudolf II, pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român. Astfel, la 9/19 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de un detașament de mercenari trimis de generalul Gheorghe (Giorgio) Basta. Pentru această nouă ticăloșie, generalul austriac este răsplătit și devine noul guvernator al Transilvaniei.

2. Răscoala de la 1784 (Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan), ne arată încă odată duplicitatea conducătorilor de la Viena. Astfel, după ce împăratul Iosif II le-a promis ajutor, inclusiv militar, acesta trimite într-adevăr trupe în Transilvania, dar nu în sprijinul răsculaților, ci împotriva lor. După mai multe succese ale iobagilor, trupele imperiale reușesc să-i înfrângă pe răsculați în bătălia de la Mihăileni. Mai mult chiar, temându-se de faptul că Horia, Cloșca și Crișan ar fi putut fugi în Țara Românească sau Moldova, guvernul de la Viena a intervenit la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvăneni. După capturarea lor, imperialii dau dovadă de o cruzime fără precedent, executându-i pe Horia și Cloșca prin tragere pe roată. Singurul care a scăpat de tratamentul inuman al habsburgilor a fost Crișan, care s-a spânzurat cu nojițele de la opinci în închisoare, corpul acestuia fiind deasemenea tras pe roată.

3. O nouă „dovadă de prietenie deosebită” a Vienei față de țara noastră s-a consemnat în timpul Revoluției române de la 1848, care a fost înfrântă de o coaliție de armate a tuturor imperiilor din jur, Habsburgic, Țarist și Otoman, Austria alegându-se cu Ungaria, Transilvania și nordul Bucovinei.

4. În 1918, înainte de terminarea Primului Război Mondial, ca urmare a Revoluției Bolșevice din Rusia, România a rămas singura țară beligerantă de pe frontul de est care se opunea Puterilor Centrale (Imperiul German, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria). În aceste condiții, țara noastră a fost obligată să accepte o pace rușinoasă, consfințită prin Tratatul de la București (Pacea de la București).
Condițiile impuse prin acest tratat erau deosebit de grele pentru România. Tratatul de Pace, semnat la 7 mai 1918 la București, prevedea ca România să cedeze Cadrilaterul Bulgariei, precum și o parte din Dobrogea de Nord. Cealaltă parte a Dobrogei urma să rămână sub suveranitatea nominală a României, însă controlul efectiv urma să fie exercitat de Germania și Bulgaria. Singurul oraș pe care România îl mai păstra în Dobrogea era portul Constanța, care urma să fie legat de restul țării printr-un drum comercial.
Din punct de vedere economic, Germania și Austro-Ungaria urmau să aibă concesia pe 90 de ani a petrolul românesc, la o redevență de 8% (acum pentru petrolul și gazele naturale exploatate de firmele austriece de pe teritoriul României primim 6%). Austro-Ungaria mai primea controlul asupra trecătorilor din Carpați, iar Germania șantierele navale.
Deși Tratatul a fost aprobat de Parlamentul României, Regele Ferdinand, considerând condițiile umilitoare, a refuzat să-l promulge, motiv pentru care, coroborat cu înfrângerea Puterilor Centrale, acesta a devenit caduc.

5. Următorul moment în care Austria a fost profund implicată într-o nedreptate făcută României a reprezentat-o Dictatul de la Viena. În urma acestui „arbitraj” România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthiste. Visul austriac era de recuperare a teritoriului pierdut după Primul Război Mondial. Chiar dacă aparent Austria nu a participat activ la acest nou act ostil, nu trebuie să uităm că, în urma unui referendum, care a avut loc la 10 aprilie 1938, este decisă unirea dintre Germania și Austria (Anschluß). La referendum au participat 91,73% din populația Austriei, iar în favoare acestei unificări au votat 99,73% dintre cei care s-au prezentat la scrutin. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, după unire, o parte dintre austrieci s-au înscris benevol în Partidului Național Socialist (a lui Adolf Hitler), unii ocupând funcții de prim rang în respectiva formațiune politică.
După război, cai care se înscriseseră în Partidul Național Socialist au declarat că au fost forțați să accepte Anschluß-ul și să se înregimenteze în Partidul condus de Adolf Hitler, aspecte în lipsă totală de concordanță cu adevărul istoric. Să ne aducem aminte de „contribuția” avută de austrieci în implementarea „deciziei finale” a lui Hitler (a se vedea faptele comise de Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart etc.), prezentată pe larg în unele documentare ale canalului de televiziune Viasat History.

6. Pentru ca România să fie acceptată în UE, Austria a recurs la un șantaj ordinare, solicitând „în buna tradiție colonială”, să i se atribuie, la prețuri derizorii, obiective economico-financiare importante. Astfel, a cerut imperativ Petromul și concesiuni pentru rezervele României de petrol, gaze naturale și păduri, și toate acestea pentru o redevență de 6%, mai mică decât cea pe care Regele Ferdinand a considerat-o umilitoare. Ulterior, de pe poziții de forță, guvernanții de la Viena au solicitat și obținut ca renegocierea redevențelor să nu se mai facă după 10 ani (așa cum era stipulat în acordul inițial) ci să se amâne până la „paștele cailor”.
De asemenea, tot prin astfel de manevre situate dincolo de limita legii, austriecii de la Erste Group au pus mâna pe BCR, iar Grupul Raiffeisen Bank International și-a deschis sucursale în România. Prin aceste bănci și sucursale, marea majoritate a firmelor austriece au reușit externalizarea profiturilor, evitând impozitarea acestora în România.
Este ciudat că deși cunosc aceste lucruri, autoritățile de la București, care se plâng de lipsa sumelor necesare bugetului de stat, se fac că nu văd! Pentru clasa politică aflată la guvernare este mai ușor să crească birurile pentru toți românii, în loc să stopeze transferul la Viena a profiturilor firmelor austriece.

7. Recent, Austria a mai scuipat încă o dată pe obrazul României, când cancelarul austriac, Karl Nehammer, a refuzat dreptul legitim al țării noastre de a intra în Schengen, folosind minciuni sfruntate, nedemne de un conducător al unui stat al Uniunii Europene, referitoare la rutele de migrație care, doar în viziunea sa, ar trece prin România.
Domnul Karl Nehammer, cu argumente demne de predecesorul său, Arthur Seyss-Inquart, a reușit nu doar să denatureze faptele ci și să sfideze geografia, sperând că, și de această dată românii vor înghiți „pilula amară”.
Doar că domnul Nehammer s-a înșelat, cel puțin parțial. Astfel, dacă marea majoritate a politicienilor români, în frunte cu președintele, Klaus Werner Iohannis, și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, au acceptat cu seninătate scuipatul vienez ca și cum ar fi un semn nobiliar, românul de rând a perceput corect acest lucru ca fiind o nedreptate strigătoare la cer.
Pentru a mai îndulci amarul românilor, și speriat de o eventuală reducere a veniturilor la bugetul de stat al Austriei ca urmare a revoltei societății din țara noastră față de firmele austriece, în mărinimia sa, domnul Karl Nehammer a acceptat ca România să intre în Schengen aerian și maritim, aspecte care nu sunt altceva decât „o frecție cu Diana la un picior de lemn”.
Să nu mai vorbim de comportamentul mai mult decât insultător al forțelor de poliție și vameșilor austrieci față de turiștii, transportatorii dar și a diplomaților români care tranzitează sau vizitează Austria! Edificator în acest sens este și faptul că un diplomat român care venea de la Bratislava prin Viena, a fost oprit fără motiv, pentru un control amănunțit (contrar prevederilor Convenției de la Viena) în momentul în care s-a prezentat la aeroport pentru îmbarcare. În același timp, diplomaților austrieci, pe orice aeroport din România, li se asigură un culoar special de trecere!
Pentru a înlătura toate aceste umilințe la care sunt supuși, Partidul Patrioților face apel la români pentru a ieși în număr cât mai mare la vot și a alege orice alt partid care nu a mai fost la guvernare. Trebuie să fim conștienți că, fără sprijinul românilor pentru schimbarea actualei guvernări, țara noastră va continua să fie umilită de Austria, dar și de alte state cu pretenții coloniale.

PREȘEDINTELE PARTIDULUI PATRIOȚILOR

Iulian SURUGIU