
Recent, societatea românească s-a inflamat în urma apariției în mass-media a unor știri privind efectuarea de către Ucraina a unor activități de dragare a canalului Bîstroe și brațului Chilia, care, în opinia experților, ar putea duce la distrugerea ecosistemului din Delta Dunării.
Verificând mass-media ucrainene am putut observa că astfel de știri nu au apărut până pe 23 februarie, când România era deja în „fierbere”. Există doar una singură mențiune, pe un blog, în care se făcea o vagă referire la o „pretinsă” dispută apărută în relațiile bilaterale, româno-ucrainene, în urma unor lucrări normale de întreținere efectuate de statul ex-sovietic pe canalul Bîstroe.
Toate acestea, în condițiile în care un înalt oficial ucrainean anunța triumfător cu câteva zile înainte că Ucraina a efectuat activități de dragare a canalului Bîstroe, ajungând la o adâncime de 6,8 metri, de la 3,9 metri, prevăzută în tratatele bilaterale și în convențiile internaționale. Mai mult, același oficial de la Kiev menționa că lucrările de dragare pe această porțiune a Deltei Dunării vor continua pentru a permite trecerea vaselor de mari dimensiuni pe canalul Bîstroe și brațul Chilia.
Reacția autorităților de la București, în special a ministrului de externe, a fost foarte lentă și fără vigoare, lăsând impresia că pentru o acțiune diplomatică este timp berechet, când orice zi de întârziere reprezintă noi zeci de centimetri dragați de partea ucraineană.
Rezultatul acțiunii autorităților de la Kiev poate avea efecte ireversibile, constând în distrugerea iremediabilă a ecosistemului din Delta Dunării.
Ca și când lentoarea MAE nu ar fi fost suficientă, Președintele României, Klaus Werner Iohannis, la finalul reuniunii extraordinare a Formatului București 9 (B9), a declarat că „există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării, însă nu trebuie să amestecăm îngrijorarea și măsurile concrete pentru prezervarea Biosferei Delta Dunării, pentru prezervarea biodiversității, nu trebuie să le amestecăm cu diverse abordări politice de moment. Dați-mi voie să vă spun că pe acel canal Bîstroe se draghează de ani de zile, fiindcă ucrainenii îl folosesc pentru navigare”. Declarația locatarului de la Cotroceni încurcă, vorba românului, coada vacii cu ștampila primăriei.
Sunt de acord că ucrainenii fac lucrări de dragare de ani de zile pentru întreținere, însă acestea se realizează cu informarea statului român. Însă, dragarea canalului pentru adâncirea acestuia, este o altă poveste, care duce la efecte nedorite pentru Delta Dunării.
Domnia sa a continuat, „am văzut că la noi o serie întreagă de politicieni s-au inflamat ce se întâmplă în fapt acolo”. În opinia domnului Klaus Werner Iohannis, nu puterea trebuie să informeze cetățenii și clasa politică despre evenimente care le afectează viața, ci aceștia să-și ia singuri informațiile din teren, ca și cum aceștia ar avea în subordine serviciile secrete din țara noastră, precum și MAE.
Ulterior a dat dreptate mass-media și politicienilor care „s-au inflamat”, menționând că „și ucrainenii fac lucrări că vor ceva, și noi știm foarte bine ce vor. Cum porturile lor de la Marea Neagră sunt blocate de ruși, ei vor să iasă undeva cu marfa lor. Cred că este de înțeles... Ei ne-au anunțat oficial că vor să facă lucrări de dragare, de întreținere și că vor să folosească canalul Bîstroe și noi le-am dat un acord provizoriu până când lucrările se clarifică și această chestiune a fost comunicată și Comisiei Europene. Cei care au încercat să facă o mare problemă din asta nu cred că au înțeles miza acestei perioade...”
Să ne lămurim și noi. Deci ucrainenii draghează cu acordul României și vasele de mare tonaj, umplute cu grâne, în urma acestor lucrări vor putea trece prin canalul Bîstroe, chiar dacă asta înseamnă distrugerea Deltei Dunării.
Mai mult, încercarea disperată a doamnei comisar european pentru transporturi, Adina-Ioana Vălean, de a evita răspunsul la întrebările adresate de reporterii de la Antena 3 pe această chestiune, sugerând în schimb să așteptăm până când experții în transport ai Comisiei Europene își vor expune rezultatele. Însă acest lucru cere foarte mult timp, România va trebui să solicite o astfel de expertiză, Comisia Europeană va aproba cererea țării noastre, va numi o echipă de experți independenți, aceștia se vor deplasa pe Bîstroe, își vor redacta raportul, raportul va fi aprobat de Comisie și abia apoi vor putea fi luate măsuri pentru stoparea lucrărilor.
Ca urmare, până la luarea măsurilor, Ucraina, după modelul Federației Ruse, ne va pune în fața faptului împlinit și, ca urmare, nu va mai putea face nimic, canalul va fi gata demult, iar ecosistemul distrus ireversibil.
Reacția Președintelui României, limbajul non-verbal a acestuia când a făcut declarațiile despre Bîstroe, încercările doamnei Vălean de a răspunde la orice altceva decât la întrebările adresate, lipsa unei reacții prompte din partea MAE, letargia Comisiei Europene și absența oricăror articole din mass-media ucrainene, sugerează existența unei înțelegeri secrete între Ucraina, România și Comisia Europeană care are drept obiectiv permiterea navigării unor vase de mare tonaj pe Bîstroe, chiar dacă aceasta înseamnă distrugerea Deltei Dunării.
O astfel de înțelegere afectează grav interesele României, sens în care, Partidul Patrioților solicită de urgență autorităților să facă public prevederile acesteia, iar persoanele implicate din partea României să-și prezinte demisia din toate funcțiile publice pe care le dețin.
În condițiile în care în cadrul înțelegerii România nu a obținut mai mult decât anularea unor condiționări absurde din PNRR (9,4% din PIB pentru pensii, atingerea cotei 0 pentru emisiile de dioxid de carbon până în 2035, eliminarea autoturismelor pe combustibil fosil, tot până în 2035, reducerea pensiilor militarilor și polițiștilor etc.) și accederea imediată în Schengen, Partidul Patrioților solicită Parchetului General să-i pună sub acuzarea de trădare pe politicienii și funcționarii români care au fost implicați!
De asemenea, cerem demisia imediată a doamnei Ursula von der Leyen din funcția de președinte al Comisiei Europene, pentru lipsa de transparență și pentru trădarea principiilor Uniunii Europene.
Iulian Surugiu
Presedinte Partidul Patrioților