CÂND TĂIERILE DEVIN ABANDON

Vă supunem atenției acest material, primit din partea unui simpatizant, căruia îi mulțumim pentru contribuție și care conține aspecte cu care suntem de acord.

CÂND TĂIERILE DEVIN ABANDON


România celor care nu mai pot „strânge cureaua”


România nu traversează o criză punctuală.
Traversează o criză cumulativă, în care tăierile și scumpirile se suprapun și lovesc constant aceleași categorii sociale.


Nu vorbim despre ajustări izolate, ci despre:
✓ tăieri succesive de facilități, eliminarea unor drepturi deja existente,
✓ creșteri accelerate ale taxelor și impozitelor locale,
✓ scumpiri la energie, apă și servicii esențiale,
✓ stagnarea sau înghețarea veniturilor mici.


Toate acestea se întâmplă simultan, nu pe rând.


Pensia de 1281 lei – pragul tăcerii forțate


În România există mii de oameni care trăiesc din 1281 lei pe lună.


Aceasta nu este o excepție, ci o realitate statistică.


Pentru aceste persoane:
✓ nu există marjă de ajustare,
✓ nu există „optimizare”,
✓ nu există rezervă.


Orice taxă nouă, orice scumpire, orice eliminare de facilitate nu este un disconfort, ci o lovitură directă în subzistență.


Tăieri peste tăieri = abandon mascat


Discursul public invocă frecvent:
✓ „echitate”,
✓ „uniformizare”,
✓ „responsabilitate bugetară”.

În realitate, aceste concepte au produs:
✓ pierderi nete pentru cei cu venituri mici,
✓ impact aproape inexistent pentru cei cu venituri mari,
✓ mutarea poverii exact către cei fără putere de reacție.

Aceasta nu este reformă.
Este abandon administrativ mascat în limbaj tehnic.

O societate împărțită între control și supraviețuire.

După 36 de ani, prăpastia este evidentă:
✓ unii acumulează putere, control și averi,
✓ alții sunt împinși din sărăcie în sărăcie.

Cei care trăiesc la limita subzistenței nu mai protestează.
Nu pentru că sunt de acord, ci pentru că au fost epuizați.

Tăcerea lor nu este consimțământ.
Este rezultatul unei presiuni continue.

De ce este nevoie de o voce reală

Spațiul public este plin de:
✓ discursuri despre oameni,
✓ promisiuni făcute în numele oamenilor,
✓ analize de la distanță.

Lipsește însă vocea care vorbește din interiorul realității sociale, cu:
✓ luciditate,
✓ coerență,
✓ responsabilitate,
✓ fără spectacole și fără opulență.

Această voce nu cere privilegii.
Cere drepturi minime și demnitate.

Acest demers

Acest mesaj:
✓ nu este un caz personal,
✓ nu este o cerere individuală,
✓ nu este un discurs emoțional.

Este o analiză socială necesară, ignorată sistematic de politicile publice.

România nu se poate construi pe tăcerea celor săraci.
Și nici pe sacrificiul unilateral al celor care nu mai au de unde să taie.

Dr Ψ Marioara SIVU
București, 05 ianuarie 2026