Procesul de construcție al Partidului Patrioților își urmează cursul firesc, iar tot mai mulți români înțeleg că schimbarea clasei politice reprezintă singura soluție reală pentru viitorul țării.

Joi, 2 octombrie 2025, a marcat o zi de referință în istoria partidului, prin înființarea Organizației Județene Iași. Odată cu acest moment important, ni s-au alăturat numeroși patrioți, lucru reflectat de valul de adeziuni completate.

Biroul Executiv Central al Partidului Patrioților a fost reprezentat de către președintele Iulian Surugiu, prim-vicepreședintele Ștefan Birică și secretarul general Alexandru Ștefan.

Ședința, desfășurată în municipiul Iași, a avut loc într-o sală care s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au dorit să participe: oameni de toate vârstele și din diverse domenii de activitate.

Cu această ocazie, a fost stabilită conducerea organizației județene:
Președinte: Coșniță Ștefan-Stelian
Vicepreședinți: Dăscălescu Florin, Ioniță Ionel și Dura Ionuț
Secretar/trezorier: Costea Liliana-Lenuța

Totodată, au fost discutate și conturate strategii de dezvoltare la nivel local, precum și planuri pentru înființarea de filiale în principalele localități ale județului Iași în perioada următoare.

Mulțumim organizatorilor și tuturor participanților pentru implicare și susținere!