În urma unor contacte stabilite anterior cu românii care trăiesc peste Prut și care și-au exprimat dorința de a consolida legăturile dintre cele două maluri ale Prutului, sâmbătă, 7 martie 2026, o delegație a Partidului Patrioților a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova.

Delegația Partidului Patrioților a fost formată din:
• Iulian Surugiu – președintele partidului;
• Ștefan Birică – prim-vicepreședinte;
• Corneliu Crăciun – vicepreședinte;
• Claudiu Mite – președintele organizației de tineret;
• Mihai Fărcășanu – președintele Organizației Județene Neamț;
• Cătălin Misăilă – președintele Filialei Municipale Piatra-Neamț;
• Gabriel Boroeanu – președintele Organizației Județene Suceava;
• Daniel Rotaru – membru, Neamț;
• Andrei Boroeanu – membru, Suceava.
În cadrul acestei vizite, au fost negociate și semnate protocoale de colaborare între Partidul Patrioților și două organizații civice din Republica Moldova:
• Asociația Obștească „Consiliul Național al Unirii”;
• Asociația Obștească „Vocea Dacilor”.
Prin aceste protocoale au fost puse bazele unei colaborări între organizațiile semnatare, având ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de trai ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului, consolidarea relațiilor culturale, sociale și economice, precum și promovarea valorilor identitare comune.
Totodată, discuțiile purtate în cadrul întâlnirii au evidențiat dorința comună de apropiere și unitate între românii de pe ambele maluri ale Prutului, precum și susținerea idealului de reîntregire a celor două state-surori – România și Republica Moldova – prin mijloace democratice, în spiritul valorilor europene și al voinței cetățenilor.
Delegația a fost întâmpinată de numeroase personalități din mediul civic, academic, cultural și politic din Republica Moldova, printre care îi amintim pe:
• Alexandru Calancea – reprezentant al Asociației Obștești „Vocea Dacilor”, gazda evenimentului;
• Gheorghe Viță – avocat, președintele Consiliului Național al Unirii;
• Elvira Andon – medic chirurg, doctor în științe medicale;
• Ion Iliciuc – profesor universitar, președintele Asociației Obștești „Vocea Dacilor”;
• Ghenadie Cosovan – colonel, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova;
• Sandu Aristin Cupcea – actor;
• Arina Spătaru – președinta ALDE Moldova;
• Iurii Cibotaru – artist al poporului;
• Mihai Mihailov – jurnalist;
• Gheorghe Colțun – profesor universitar;
• Grigore Popa – antreprenor;
• Vasile Lașii – medic;
• Tudor Bodrug – jurist.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit de cooperare și solidaritate, fiind subliniată importanța dialogului și a colaborării dintre organizațiile civice și politice care susțin unitatea tuturor românilor și dezvoltarea comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.
Semnarea celor două protocoale marchează începutul unei colaborări active și de durată, care va include proiecte comune, inițiative culturale și sociale, precum și acțiuni menite să sprijine comunitățile românești și să apropie tot mai mult cele două state-surori.

Iulian Surugiu
Președintele Partidului Patrioților