
La 26 iunie sărbătorim „Ziua Drapelului Național”, un moment de mare importanță pentru țară și nație.
Astfel, pentru prima oară în istorie, în 1834, în timpul lui Alexandru Ghica, culorile roșu, galben și albastru devin simbol național, folosit inițial pentru Armata Română.
Ulterior, asemenea Armatei Române, revoluționarii de la 1848, folosind același simbol, Tricolorul, au luptat pentru propagarea ideilor de suveranitate, independență și identitate națională, pentru recunoașterea românilor ca națiune de sine stătătoare, atât față de Imperiul Otoman, cât și în interiorul Imperiului Habsburgic.
În acest sens, la 26 iunie 1848, guvernul revoluționar al României a adoptat Tricolorul ca simbol al națiunii noastre.
Prin înfrângerea revoluției de la 1848 de către cele trei imperii, Otoman, Habsburgic și Țarist, dușmanii țării au crezut că au distrus și Tricolorul, aspect care s-a dovedit fals, pentru că, la 1859, odată cu dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele trei culori, atât de dragi poporului român, au reapărut ca simbol național.
Sub aceste trei culori, Armata Română a repurtat victoriile de la Plevna, Grivița, Mărăști, Mărășești, Oituz, Carei, Budapesta, Tatra, Irak, Afganistan etc., dându-și greul tribut de sânge pentru păstrarea suveranității și independenței țării.
Astăzi, când țara este sfârtecată de interesele personale ale actualei clase politice de la București, când marile personalități ale istoriei și culturii românești sunt batjocorite, când resursele țării, sub pretextul creșterii bunăstării românilor, sunt vândute pe nimic unor companii străine, Partidul Patrioților face apel la voi, cetățenii acestei țări, pentru a vă reaminti de Tricolor, ca simbol al unității noastre, indiferent pe ce meridiane vă găsiți.
PREȘEDINTE Iulian Surugiu