– Astăzi 7 iunie 2022, în Municipiul Turnul Măgurele a avut loc ședința de constituire a filialei Partidului Patrioților din județul Teleorman .

Cu această ocazie a fost aleasă și conducerea acestei structuri astfel:

      – președinte – Mocanu Silviu-Doru ;

      – vicepreședinți – Georgescu Dragoș-Cătălin și Dicu Tică;

      – secretar/trezorier – Grosu Virgiliu;

      – membri – Ene Ion, Vărzaru Gheorghe și Costea Picu.

Pe lângă bucuria înființării acestei filiale, am avut și plăcerea de a avea alături membri ai Partidului Patrioților, medici, militari, rezerviști, antreprenori, precum și din alte sfere de activitate.

Cei prezenți s-au declarat foarte interesați de viitorul acestui partid și și-au exprimat dorința de a participa activ la promovarea și susținerea lui pe plan local.

Le urăm succes celor aleși în echipa de conducere și îi asiguram de tot sprijinul de care vor avea nevoie de la nivel central.

Presedinte PP
Iulian Surugiu