Piața de energie din Europa a fost supusă unui proces de transformare permanent, care a condus implicit și la modificarea prețurilor .

Ultimele rapoarte referitoare la evoluția inflației prezintă piețele de energie și încearcă să explice rolul jucat de caracteristicile acestora în scumpirile din ultima perioadă.

Prețul mărfii energetice este puternic influențat de evoluțiile înregistrate pe piețele „en gros”, a căror clasificare se poate face în funcție de momentul livrării produselor energetice. Dacă livrarea va avea loc la un moment ulterior (de exemplu, peste câțiva ani de la realizarea tranzacției), atunci vorbim despre piețele la termen, care favorizează formarea unui cadru predictibil deoarece producătorii își pot planifica producția viitoare, iar furnizorii își pot asigura necesarul de energie anticipat. – Pe de altă parte, există piețele „spot”, care au mai degrabă un rol de ajustare a portofoliilor aproape de momentul livrării/ consumului.

În contextul crizei energetice actuale și al incertitudinii ridicate asociate cu aceasta, a existat o creștere a ponderii tranzacțiilor „spot”, în condițiile în care și prețurile la termen s-au majorat foarte mult. O particularitate a mecanismului de stabilire e prețurilor pentru marfa energetică este aceea că prețul final al pieței „spot” este stabilit pentru toți producătorii de energie electrică la nivelul prețului ultimului operator care intră în sistem pentru a acoperi cererea (în general, este vorba despre producătorii care au costuri marginale de producție mari precum termocentralele pe cărbune sau gaze naturale).

România deține resurse naturale cu mult peste necesarul țării și poate produce energie astfel încât să devină independentă energetic și nu mai fie nevoită să importe din alte țări .

Am afirmat în repetate rânduri că prețurile la gaze și energie trebuie plafonate la sursă, iar statul este cel responsabil pentru situația gravă în care ne aflăm, respectiv cei care au condus țara în ultimii 30 de ani.

 

Iulian Surugiu

Presedinte Partidul Patrioților