Președintele Iulian Surugiu și prim-vicepreședintele Ștefan Birică s-au deplasat în Italia pentru a fi alături de românii care muncesc în această țară.
Așa cum v-am mai informat, Partidul Patrioților a înființat o organizație pentru românii din Italia, condusă de către președintele Lisaru Florin.
Despre vechile probleme cu care se confruntă compatrioții noștri din străinătate, precum și despre dorința lor de a se întoarce acasă, am mai discutat și cu alte ocazii.
Speranțele lor, alături de ale noastre, cresc în acest an electoral, sens în care cu toți ne dorim ca în urma alegerilor lucrurile să se schimbe în bine în România.
Având în vedere comunitățile mari de români aflate în diverse orașe din Italia, precum și din necesitatea exprimată de aceștia de a avea un partener de dialog în Partidul Patrioților, la 27 ianuarie 2024 a fost constituită o nouă filială situată în orașul Parma.
Conducerea acestei noi filiale este asigurată de către Ionașcu Gelu- Bogdan, președinte, Moldovan Simina, vicepreședinte, Scorțanu Carmen-Maria, secretar/trezorier și Constantin Ioan-Marcel, membru.
Modul în care am fost primiți de către conaționalii noștri ne-a demonstrat, încă odată, că românii de peste hotare sunt patrioți adevărați, chiar dacă se află departe de țara noastră.

PREȘEDINTELE PARTIDULUI PATRIOȚILOR

Iulian SURUGIU