În baza hotărârii Biroului Executiv Central al Partidului Patrioților, o delegație formată din președintele Iulian Surugiu, vicepreședinții Ștefan Birică și Alecu Dan, s-a deplasat în județul Harghita, vineri 09 Septembrie 2022.
Pe lângă preocuparea permanenta de promovare a organizației la nivel național, principalul obiectiv a fost acela de a sprijini membri de partid din această zonă, la constituirea filialei județene.
Ședința de constituire a avut loc în comuna Sândominic, din jud. Harghita, iar în urma organizării alegerilor, cei prezenți au stabilit prin vot și prima componentă a conducerii astfel:
Organizația Județeană Harghita
- președinte Albert Attila;
- vicepreședinți Catană Ionel-Claudiu și Achelăriței Cornel;
- secretar/trezorier Balint Imre.
Filiala Comunei Sândominic
- președinte Albert Izabella;
- vicepreședinte Baroti Zoltan.
La acest eveniment ne-am bucurat de o prezență numeroasă, atât bărbați cât și femei de diferite vârste, oameni frumoși și dornici să își aducă aportul la schimbarea pe care cu toții ne-o dorim .
Cu această ocazie am aflat că localnicii de etnie maghiară se înțeleg foarte bine și conviețuiesc cu cei de origine română în condiții de normalitate și respect reciproc.
Mai mult decât atât, o parte dintre cei de etnie maghiară, care au devenit membri ai Partidului Patrioților și-au exprimat dorința ca și copiii lor să poată învăța limba română.
În urma experienței trăite la Harghita, considerăm că aceste animozități dintre cele două etnii, nu sunt reale ci inventate de politicieni, în fapt ei fiind cei care nu se înțeleg în lupta lor permanentă pentru putere.
Iulian Surugiu
Presedinte Partidul Patrioților