În ziua de 11 Septembrie 2022, o delegație a Partidului Patrioților a fost prezentă în localitatea Țebea, unde au depus o coroană de flori, la comemorarea a 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu. Delegația a fost constituită din președintele Iulian Surugiu, prim-vicepreședintele Ștefan Birică, vicepreședintele Alecu Dan și reprezentantul filialei județului Hunedoara Roșca Mihai-Radu. Prifitând de aceast prilej partidele parlamentare și-au etalat forța față de celelalte formațiuni prezente, inclusiv prin montarea a două corturi imense cu însemnele lor. În aceste corturi se pregătea și se împărțea mâncare pe modelul ,,pomană electorală”, lipseau doar sacoșele și gălețile cu zahăr și ulei, semn că nu suntem încă în campanie. Depunerea coroanei a constituit pentru noi un moment solemn și totodată ne-am bucurat că nu am avut parte de incidente care să umbrească măreția ,,Crăișorului munților” care se odihnește la Țebea. Am întâlnit și de această dată oameni frumoși, patrioți adevărați, care au venit din diverse colțuri ale țării pentru a participa la comemorarea marelui erou Avram Iancu și care au manifestat interes față de proiectul nostru politic.

Iulian Surugiu

Presedinte Partidul Patrioților