În aceste zile, i-am comemorat pe cei care în luna decembrie 1989, și-au jertfit viața pentru libertate. Cu acest prilej, am postat și un articol referitor la ceea ce am făcut în zilele „Revoluției Anticomuniste Române”. Postarea, cum era de așteptat, a generat o multitudine de comentarii, unii apreciind gestul nostru, iar alții ne-au criticat, chiar dacă apropierea Sfintelor Sărbători ar fi trebuit să ne facă mai concilianți. Aspectele prezentate în postare, erau opiniile unui om care nu a făcut parte din niciun grup complotist, ci doar a unuia care dorea să-și recapete libertatea și care nu a obținut niciun avantaj material în urma participării la evenimentele din decembrie 1989.
     
Ca urmare, indiferent de părerea unora, consider că tradițiile naționale și rânduielile Bisericii Ortodoxe Române, trebuie păstrate și respectate în continuare, indiferent de opiniile și simpatiile noastre politice.
     
Consecvent poziției mele, în seara zilei de 21 decembrie 2023, începând cu ora 19:00, am organizat un parastas, în memoria camarazilor eroi căzuți în timpul „Revoluției Anticomuniste Române”, la troița  ridicată în fața Hotelului Intercontinental din București.
   
Cu această ocazie, am avut parte de o imensă bucurie, atunci când am văzut numărul mare de oameni care au participat la eveniment, inclusiv copii, alături de care am cântat colinde pentru slava Domnului Nostru, Isus Hristos.
     
Pe acestă cale, doresc să mulțumesc tuturor participanților la manifestare, în special preoților care au oficiat slujba de pomenire, precum și reprezentanților organizațiilor județene ale Partidului Patrioților din Brașov, Botoșani, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița, Ilfov și București.