La data de 14 Septembrie 2023, Partidul Patrioților, prin Organizația Municipiului București, a inițiat o acțiune de protest în Sectorul 1 al capitalei.
Scopul acestei activități a fost acela de a atrage atenția autorităților, Administrației Publice Centrale și Locale, inclusiv Guvernului și Parlamentului României, cu privire la pericolul pe care îl constituie stațiile de depozitare și comercializare a carburanților, în special buteliile de gaz, mai ales cele amplasate în proximitatea spațiilor locative.
Totodată s-a solicitat, în mod public, elaborarea unui cadru legal cu prevederi clare și mai stricte pentru protejarea populației și pentru prevenirea unor dezastre, precum cel din localitatea Crevedia.
Protestul a fost organizat de președintele Organizației Municipiului București – Marian Marinescu, împreună cu cei din conducerea centrală, sub coordonarea președintelui Iulian Surugiu.
Pe lângă inițiatori, au mai participat și reprezentanți ai organizației de tineret, ai filialelor din sectoarele capitalei, ai Organizațiilor Județene din Prahova, Dâmbovița și Teleorman, cărora le mulțumim pe această cale.

PREȘEDINTELE PARTIDULUI PATRIOȚILOR

Iulian SURUGIU