În perioada 22-23 noiembrie 2022, o delegație a Partidului Patrioților, s-a deplasat în Serbia, în localitatea Zaječar, unde a discutat cu românii care trăiesc pe Valea Timocului. La fel ca și românii din țară, cei din Serbia, sunt total nemulțumiți de politica și de diplomația dusă de către cei care conduc în prezent România. Oamenii cu care am discutat, ne-au spus că s-au săturat să primească doar promisiuni, în locul drepturilor de care ar trebui să beneficieze și pe care le așteaptă de prea mult timp. Cu această ocazie, am avut onoarea să stăm de vorbă și cu cel care a înființat prima organizație românească din Serbia, în 1991, acesta împreună cu soția lui, fiind închiși de autoritățile sârbe, pe motive politice. Trebuie menționat faptul că românii care locuiesc în Serbia, nu se bucură de drepturile și libertățile pe care le-au minoritățile din țara noastră. Chiar și bisericile din localitățile în care locuiesc și trăiesc comunități mari de români, sunt supuse la o serie de presiuni, din partea autorităților sârbe. Totodată am aflat că sunt români, care au depus dosare pentru obținerea cetățeniei, la autoritățile române, unele având chiar și șase ani vechime, timp în care solicitanții nu au primit niciun fel de răspuns. În scurt timp, Partidul Patrioților va înființa organizație pentru românii din Serbia și se va implica în problemele fraților noștri care locuiesc în această țară.

Iulian Surugiu Presedinte Partidul Patrioților