Toți parlamentarii sunt corupți??? Unde sunt protestatarii? Să ne aducem aminte de februarie 2017, când în Piața Victoriei cei din Partidul Național Liberal scoteau în stradă populația pentru a protesta față de prevederile Ordonanței 13, prin care, pentru abuzul în serviciu, se impunea un prag de 200.000 de lei. Ne reamintim și de momentul în care politicienii PNL își rupeau cămașa de pe ei acuzând Partidul Social Democrat de protejarea corupților și, în special, a lui Liviu Dragnea. De asemenea, președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis solicita plecarea imediată de la guvernare a PSD, spunând că acesta este un partid toxic pentru țara noastră și solicita tuturor organismelor europene și statelor democrate să ia atitudine și să izoleze pe plan internațional PSD. Iată că, după șase ani, ca un arc peste timp, la 29.03.2023, la votarea noului Cod penal, Parlamentul României reînvie celebra Ordonanță prin impunerea unui prag de 250.000 de lei, mult mai mare decât cel anterior. Probabil că v-ați fi așteptat ca și de această dată, președintele României și politicienii PNL să ia atitudine și să scoată populația în stradă pentru a se opune acestei prevederi din Codul penal, să anunțe toate organismele europene și internaționale de această nouă încercare de îngrădire a aplicării legii, să își îmbrace iarăși celebra geacă și să se așeze în fruntea manifestanților etc. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat! Vă puneți întrebarea firească, ce s-a schimbat de atunci până astăzi? Poate pentru că PNL, iubitul partid al președintelui, este la guvernare iar țara a trecut printr-o pandemie în timpul căreia cei de la putere au făcut tot felul de matrapazlâcuri în urma cărora s-au deschis peste 80 de dosare penale la DNA, de nu mai poate face față instituția respectivă? Poate pentru că, de când este la guvernare, unii dintre politicienii PNL s-au „dedulcit la cașcaval”? Sau poate pentru că „băieții deștepți” din energie au câștigat, cu sprijinul unor funcționari afiliați PNL, sume colosale de bani, în timp ce românii au tot sărăcit? De asemenea, vă aduceți aminte de faptul că, printre protestatari se număra și președintele filialei ING România? De această dată personajul respectiv nu mai este prezent la protestele din Piața Victoriei. Presupun că banca olandeză este mai mult decât mulțumită de profiturile uriașe realizate pe spatele cetățenilor acestei țări și nu ar dori ca unul dintre foștii săi angajați și fost premier al României să fie cumva deranjat de DNA. De asemenea, ne nedumerește lipsa de reacție a Ambasadei Țărilor de Jos, ținând cont că în februarie 2017 aceasta a fost foarte activă, luând atitudine fermă împotriva pragului de 200.000 de lei. Mă întreb dacă această pasivitate are legătură cu unele contracte avantajoase obținute de firmele olandeze de la statul român, fără ca acestea să respecte legea achizițiilor publice? La toate aceste întrebări așteptăm răspunsul autorităților române, inclusiv ale domnului Klaus Werner Iohannis și Partidului Național Liberal, precum și ale misiunilor diplomatice ale statelor UE care au protestat în februarie 2017. De asemenea, până la primirea răspunsurilor solicitate, cerem Parlamentului României scăderea drastică a pragului impus anterior pentru abuzul în serviciu.

Iulian Surugiu

Președinte Partidul Patrioților