Vasile MUȘA După Revoluția Română din 1989, forțat de condițiile economice din România și pentru a asigura familiei o viață mai bună, am fost nevoit să părăsesc țara și să plec în alte state ale Europei.

După îndelungi căutări, dar mai ales pentru că am descoperit o societate în care tradițiile au o importanță la fel de mare ca și în România, m-am stabilit în Regatul Spaniei. Aici, prin muncă grea, dar și cu sprijinul puținilor români existenți la acea dată în Madrid, am reușit să strâng suficiente fonduri pentru deschiderea propriei afaceri.

Ca urmare, neputând să uit sprijinul primit din partea comunității române, unul dintre scopurile mele a fost de a ajuta pe cei care mi-au solicitat acest lucru, sens în care majoritatea angajaților firmei mele sunt români.

Având în vedere aspectele menționate, în calitatea mea de europarlamentar voi depune eforturi pentru apărarea și promovarea drepturilor românilor, a accesului copiilor concetățenilor plecați din țară pe diferite meleaguri la învățământ în limba română, la tradițiile și cultura țării noastre, precum și la eliminarea discriminării acestora în relațiile cu angajatorii sau cu autoritățile statelor în care aceștia își desfășoară activitatea.

Deja am început să lucrez în acest sens cu autoritățile din Spania, și îmi propun ca bunele practici stabilite în Regatul Spaniei să fie transferat și în alte state ale Uniunii Europene.

De asemenea, un obiectiv comun tuturor candidaților Partidului Patrioților la Parlamentul European este acela ca România să intre în spațiul Schengen și cu granițele terestre.

Pentru aceasta, voi face lobby pe lângă ceilalți europarlamentari în vederea reformării instituțiilor europene în sensul schimbării regulii prin care stat să-și folosească dreptul de veto atunci când sunt chestiuni tehnice, iar Comisia Europeană constată îndeplinirea tuturor criteriilor. Totodată, voi solicita introducerea unei prevederi ca în cazul în care dreptul de veto este folosit discriminatoriu, statul respectiv să poată fi sancționat de celelalte țări membre ale UE, mergând până la suspendarea dreptului de vot.