
În prezent, observăm că cei care formează coaliția de guvernare beneficiază de o mare stabilitate, fără o presiune din partea unei alternative politice puternice, care ar trebui să se afle în opoziție.
Pe de altă parte, dacă analizăm cu atenție statisticile înregistrate la ultimele alegeri , putem constata că doar 33 % din persoanele cu drept de vot, au hotărât rezultatul final.
Mai concret, cei care au ajuns în fruntea țării, au fost puși acolo de către camarila de partid, o parte din pensionarii care au sperat la mai bine și câțiva tineri care au crezut în promisiunile electorale.
Din nefericire pentru această țară, majoritatea românilor au preferat să stea deoparte să nu meargă la vot și astfel le-au dat posibilitatea celor două formațiuni politice să-și continue jocurile.
Considerăm că oamenii nu sunt de condamnat, atâta timp cât, în România, nu a existat o mișcare politică credibilă și care să-i convingă că merită votul lor.
Referitor la politica actuală, este de menționat faptul că parteneriatele cu alte țări, constituie ceva normal și firesc, indiferent de natura lor, atâta timp cât sunt bazate pe respect și pe interese comune.
Noi avem convingerea că în cadrul acestor acorduri, ar trebui ca în primul rând, să avem grijă de țara noastră și de bunăstarea cetățenilor pe care îi reprezentăm, iar scopul principal, ar trebui să fie referitor la independența energetică a țării, asigurarea necesarului de combustibil și de alimente de bază, la un preț decent și accesibil pentru toți românii.
Partidul Patrioților, prin obiectivele pe care și le-a propus, poate asigura pentru întregul popor, un trai decent și o stabilitate bazată în principal pe exploatarea resurselor naționale și crearea de noi locuri de muncă.
Totodată ne dorim oprirea migrației în ceea ce privește forța de muncă, în special a tinerilor și aceasta se poate realiza prin crearea unor condiții bune în țară, astfel încât și cei care sunt plecați să se poată întoarce acasă.
Iulian Surugiu
Presedinte Partidul Patrioților